Copiii, binenteles. desi multi se feresc sa faca multi copii, caci da, este greu, ei sunt cei mai importanti intr-o casa. Ei sunt cei care leaga familia pentru totdeauna. Cand cresc mari, intotdeauna vor reveni cu drag acasa caci isi vor gasi si fratii si surorile, iar mai tarziu nepoteii. Iar copiii lor vor astepta cu drag sa-si vada verisorii.
Desi o perioada este grea cu multi copii, aceasta perioada trece iar a doua jumatate din viata recompenseaza aceasta parte grea. O familie mare este o familie mai fericita.
A doua chestie importanta este spatiul. Un spatiu mic este inconfortabil chiar daca exista tot ceea ce trebuie in acea casa. Fiecare copil trebuie sa aiba camera lui iar parintii dormitor separat. Eu chiar am si camera mea. In cea mai mica camera din casa, mi-am amenajat camera mea, unde am un pat mic, un dulap, un birou, o masuta cu masina de cusut si multe flori de camera. Apoi mai trebuie 2 bai si un dressing, care la mine consta in masina de spalat, uscator de rufe, cosuri de rufe murare, dulapuri cu rafturi si masa de calcat. Un living, un dining este de asemenea foarte imporatant pentru evenimente, vizite sau seri petrecute in familie.
Minim doua bai sunt iarasi necesare, caci uneori te grabesti si nu poti sa astepti.
O teresa pe care sa-si bei cafeaua, este de asemena importanta pentru linistea sufeleteasca. Plina de flori si plina de pisici. O terasa pentru gratare sau gatit in aer liber cu masa de gatit, masa de servit completeaza frumos zilele de vara.
Linistea este al treilea lucru important. Poate multi se vor supara dar nu merita nimic ca sa-ti distuga viata un batran rau, depresiv, zgarcit, posac sau ultrareligios. Mai bine stai sub pod o perioada decat sa stai in casa sau in curte cu asemena batrani. Sunt si batrani ok. Dar sunt putini.
Cu asemenea persoane nu ai liniste si nici nu poti sa evoluezi in viata. Nu ai cum. Doar cand o sa moara ei, o sa incepi sa traiesti. Si mai grav este ca si viitorul copiilor este influentat negtiv de acesti oameni. Fara nicio suparare dar nici copiii nu pot creste frumos si sa ajunga oameni realizati si fericiti in viata cand cresc langa acest gen de batrani.Totul in familie trebuie sa se intample dupa ideile si sfaturile lor, sfaturi care provin dintr-o lume care nu mai exista,
Pe mine m-a interesat mult acest subiect, caci am decis sa renunt la casele parintilor si socrilor, la ajutorul lor in crestrea copiilor si am decis sa-mi fac credit pe 30 de ani si sa-mi cresc singura copii. Creditul l-am platit in 15 ani iar copiii mari sunt la cele mai bune universitati din tara.
I-am urmarit atent pe cei cu batrani in case. N-au evoluat deloc, au investit o gramada de bani in case batranesti . departe de orase, care daca le-ar vinde, niciodata nu si-ar scoate banii, in timp de casa mea as vinde-o intr-o luna, rapid cu 200000de euro. Copiii lor sunt mediocri si nu exceleaza in nimic, decat, in cazul fetelor , cateva dansuri pe Tiktok. Nu sunt incuiata, dansul este o arta, una este urmezi cursurile scolilor de dans si postezi un videoclip cu un dans executat ca la carte pe tiktok care te-ar ajuta pentru imagine sau ai face niste bani si alta este sa faci un dans banal cu niste versuri murdare su deochiate, pentru pierdere de vreme.. In general, nu am vazut niciun copil care a locuit in casa bunicilor si sa faca ceva bun cu viata lui. Poate exista exceptii dar eu nu am intalnit. Caci nu au exemplu de urmat. daca parintele nu a facut nimic, nici copilul nu prea face. Caci copiii fac ceea ce fac parintii lor, nu ceea ce le zic parintii lor.
Poti sa-i spui, sa-i zici, sa-l indrumi , sa-l pedepsesti dar va face ceea ce tu ai facut sau faci. Ce a vazut la tine, ca parinte. Iar daca tu ca si parinte, nu ai facut decat sa astepti sa primesti ajutor in toate, la fel va face si el.
Zilele trecute am fost la o clienta acasa. Din una alta, mi-a povestit ca sta in casa socrei, care acum este batrana si trebuie sa o grijeasca. Mi-a spus ca viata ei este si a fost un calvar, caci batrana este de o rautate incredibila si daca ar fi din nou tanara niciodata nu ar mai face aceasta alegere.
Apoi altii zic ca curatenia este cea mai importnta intr-o casa, altii ca mancarea proaspata si zilnic gatita. E bine sa fie curat dar sa nu faci o obsesie pentru acest lucru si traiul in acea casa sa fie stresant in loc de odihnitor si comfortabil. Eu as mai zice, ca trebuie sa fie calduroasa. Eu daca nu am 25 de grade iarna, eu nu ma simt bine, Slava domnului ca nu am un barbat zgarcit si nu zice nimic. Cand se goleste beciul de lemne, merge si il umple.
Astazi de exemplu, cea mai importanta este baia. O cada de baie cu hidromasaj in care pui diverse uleuri, te face ca noua.La primavara . gradina cu flori o sa fie cea mai importanta.
Comentarii
Trimiteți un comentariu